Sfarsitul de an se anunta unul foarte "roditor" pentru PSD Targoviste. Dupa ce toata ziua de ieri am asistat la atacuri repetate intre PDL ( prin anuntarea formarii unei comisii "antiblat" ) si PSD ( care prin vocea presedintelui sau, Cristian Stan, a facut unele precizari contradictorii celor insinuate de catre democrat-liberali ), aflam ca aseara incepand cu orele 17:00 sediul organizatiei a fost neincapator pentru sedinta de primire a noilor membri. Cu alte cuvinte, PSD Targoviste este luata cu asalt de zeci de locuitori ai municipiului, care pana acum nu au avut de-a face cu mediul politic si sunt din ce in ce mai interesati de solutiile si programele propuse de tanarul presedinte al organizatiei, Cristian Stan.
Cu aceeasi ocazie, surse din cadrul PSD ne-au informat ca planurile de viitor sunt foarte bine stabilite si urmeaza sa vedem foarte multe actiuni, in tot orasul. Prima din aceasta seria va fi lansarea unei aplicatii, cel mai probabil prin intermediul site-urilor de socializare, prin intermediul careia orice targovistean sa poata completa online adeziunea si va ramane abonat in cadrul unui sistem de informare asupra tuturor hotararilor care se vor lua in cadrul organizatiei, cat si a actiunilor acesteia.
Un alt program anuntat in cadrul aceleiasi sedinte este unul de voluntariat, prin care oamenii care necesita sprijin atat pentru a-si face micile cumparaturi, asistenta medicala sau alte probleme, vor fi ajutati de catre activistii din cadrul PSD Targoviste.
Noi nu avem decat sa felicitam organizatia pentru toate aceste initiative si promitem sa va tinem la curent si pe viitor cu evolutia celor prezentate...




Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu