6 februarie 2014

Tentativă a presei basiste de a-l discredita pe Adrian Țuțuianu, dezamorsată în timp record!


   Semnele cu privire la apropierea JUDECĂȚII DE APOI pentru președintele Traian Băsescu sunt tot mai dese în ultima perioadă, jurnaliștii abonați la băselile Palatului Cotroceni încercând pe orice cale să mai spulbere din imaginea consolidată de care se bucură liderii USL. Despre o astfel de încercare este vorba în continuare, o eroare voită făcută de jurnaliștii de la Evenimentul Zilei, prin care încearcă să pună în spatele actualului președinte al Consiliului Județean Dâmbovița - Adrian Țuțuianu, ILEGALITĂȚI SĂVÂRȘITE DE CĂTRE ADMINISTRAȚIA ''FLORIN POPESCU & Co.''

   Sub titlul ''Republica penalilor. Baronii USL au păƒstrat tradiția: milioane de euro date ilegal clientelei politice'', publicația colorată mai nou în nuanțe de albastru și verde face o GAFĂ MONUMENTALĂ:

''Curtea de Conturi a constatat că:
  • A plătit nejustificat taxă pe valoarea adăugată, în valoare totală de 586 mii lei.
  • Nu s-au stabilit, înregistrat şi încasat venituri din concesiuni, în sumă totală de 1, 419 milioane lei, de la operatorul gestiunii serviciilor publice de depozitare, tratare şi valorificare a deşeurilor nepericuloase.
  • Nu s-a încasat suma de 423 mii lei, reprezentând redevenţa în baza contractului de delegare prin concesionare a gestiunii serviciilor publice de colectare şi transport al deşeurilor.
  • S-au plătit nelegal 776 mii lei, ca urmare a acceptării unor lucrări neexecutate/supraevaluate la obiectivele de investiţii Camping Zănoaga, Cabana Dichiu, Cabana Podul cu Florile, Baza Salvamont Zănoaga, Amenajare trasee turistice montane, împăduriri comunele Bezdead, Runcu şi Conteşti, construcţie hangar Otopeni, reabilitare Spitalul Judeţean, reparaţii drum comunal 109B.''
   Replica președintelui CJD nu s-a lăsat așteptată, acesta oferind explicații care întorc la 180 de grade întreaga poveste...

''Cunoscut pentru onestitatea și buna-credință care i-au marcat tirajele în ultimii ani  , Evenimentul Zilei încearcă astăzi o manipulare ieftină a opiniei publice și publică un material vânătoresc despre „baronii USL”. Mă regăsesc și eu în rândurile respective, fiind acreditată ideea că m-aș face vinovat de săvârșirea unor abateri financiare pe exercițiul mandatului de președinte al CJD.

Două precizări:
- toate situațiile invocate sunt extrase din raportul Curții de Conturi, după controlul efectuat în 2013, dar PRIVESC PERIOADA 2011 - 2012 în care la conducerea Consiliului Județean se afla baronul Florin Popescu (îl cunosc cei din conducerea EVZ, le e prieten bun).
- în graba lor de a macula imaginea PSD/USL, cei de la EVZ n-au avut măcar inspirația de a citi cum trebuie raportul și au transformat materialul într-un bumerang care se întoarce tocmai împotriva favoritului lor, baron redistribuit, proaspăt membru PMP care vrea să „primenească” scena politică alături de Udrea, Funeriu și Lăzăroiu.'' 
- a fost mesajul transmis de Țuțuianu ca replică la articolul publicat de EVZ.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu