Proiectul european "Reabilitarea şi modernizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte" a fost finalizat! Inaugurarea acestuia va avea loc pe 17 decembrie, în prezenţa premierului Victor Ponta.
"Este primul proiect realizat cu finanţare europeană pentru un spital judeţean din România şi am satisfacţia că, dintr-un proiect care era raportat la Bruxelles cu risc de neimplementare, am reuşit să-l ducem la bun sfârşit şi am recuperat circa jumătate din întârzierea iniţială în derularea lui", a precizat în conferinţa de presă, preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu. "În afară de proiectul european, vom inaugura şi alte lucrări făcute pe banii bugetului CJD şi respectiv ai spitalului", a mai arătat şeful administraţiei judeţene. Este vorba despre:
- refuncţionalizarea unităţii de primiri urgenţe UPU, lucrare finalizată integral, a cărei valoare se ridică la peste 544 000 lei cu tva,
- reparaţii capitale şi lucrări de amenajare la secţia dermatologie, în valoare de 736 000 lei din bugetul CJD, lucrare finalizată,
- centrală termică şi reţea distribuţie la secţia dermatologie, 558 000 lei, tot din bugetul CJD, finalizată,
- lucrări de execuţie căi de acces şi parcări, 856 000 lei,
- construire poartă şi balustradă de protecţie.
Pentru perioada 2014-2015, urmează să fie efectuate o serie de lucrări printre care cele de împrejmuire şi sistematizare pe verticală la Spitalul Târgovişte, reparaţii capitale la sediul administrativ şi la sediul de boli contagioase şi reabilitarea termică a secţiei de reumatologie, toate pe bani europeni.
SURSA: db24news.ro

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu