Impozit pe averile bisericeşti

  

   Impozităm tot ce se poate impozita, fumăritul a mai rămas şi ajungeam undeva în evul mediu în ce priveşte birurile. Avem două instituţii în care românii au cea mai mare încredere: armata şi biserica. Dacă armata este impozitată şi trecută într-un regim tip bugetar, cultele în general şi BORomana în special se bucura de privilegii speciale, au monopol pe vânzarea lumânărilor, tămâiei şi probabil şi altele pe care nu le cunosc. Dacă un doctor care vindecă trupul a suferit o tăiere din salariu pe vremea guvernului, de tristă amintire-Boc, preoţii care vindecă sufletul, nu au suferit nici un fel de ciuntire din venituri.
    O sursă de bani pentru bugetul statului poate fi impozitul pe veniturile biseicesti care, nu sunt mici şi nici de neglijat. Slujbaşii bisericilor, indiferent cum se numesc,  propavaduiesc ca omul să se îngrijească mai mult de suflet, decât de trup, bogăţia fiind deşertăciune, la moartea sa omul nu ia  nimic cu el. Şi totuşi, strângerea de averi este ţinta de căpătâi atât a laicilor, cât şi a celor ce slujesc pe D-zeu în diferite forme şi funcţii.
    Mitropoliţii, arhiepiscopii, episcopii şi chiar preoţii se pot lăuda cu acumularea unor averi considerabile, în condiţiile în care, enoriaşii ce dau un bănuţ pentru biserică sunt din ce în ce mai săraci. Cum poate un mare ierarh bisericesc să ceară oamenilor să se îngrijească mai mult de suflet decât de poftele trupului, când el însuşi, se află pe locul 8 între cei mai bogaţi oameni din ţară. Cum poate el, de la înălţimea averii lui, să ceară preoţilor din subordinea sa (funcţia acestui ierarh este de Mitropolit), să determine enoriaşii din parohia lor să doneze bani pentru terminarea construirii  Catedralei Mântuirii Neamului, când el stă pe saci de bani, adunaţi, în numele cui? Această avere nu trebuie impozitată, dacă nu, de ce? Oamenii ar trebui să înţeleagă că D-zeu nu poate fi într-o construcţie în care principalul scop, este strângerea de averi.
    Din studiile religioase şi învăţămintele bisericii ştim că D-zeu şi Necuratul sunt în noi şi numai de noi depinde pe cine activăm, de vrem să facem o faptă bună ne vom ruga şi ne vom concentra pe drumul pe care ne va îndruma D-zeu să mergem, altfel ne vom lăsa purtaţi de invidie, orgoliu, ură, dispreţ s.a.m.d.şi diavolul va lua iniţiativa în dirijarea noastră.
    Nu este posibil ca într-o localitate unde se găsesc oameni de toată mâna, atunci când există o nuntă, înmormântare, ori un botez şi  protagoniştii sunt oameni săraci, Biserica să nu acopere cheltuielie datorate cu aceste evenimente. Mai mult decât atât, aş vrea să văd cum slujbaşii Bisericii se implică în acte de caritate, cum vizitează oamenii la spital mai ales pe cei ce nu au pe nimeni. Implicarea accentuată a Bisericii în problemele sociale, aşa cum este propavaduit şi scris în cărţile sfinte, ar fi făcut ca acest art. să fi avut un alt conţinut, din păcate slujbaşii bisericii nu fac altceva decât să jupoaie enoriaşii, de multe ori, mai mult decât statul, fără să facă nimic pentru binele comunităţii.

    Mă întreb şi întreb, atunci pentru ce trebuie ca Biserica să fie scutită de taxe şi să mai aibă şi suventii de la stat? Înalţii ierarhi trebuie să circule numai cu maşini de sute de mii de euro? Nu zic să meargă cu bicicletă, dar un “Logan” ar fi destul de bun.