Deputatul Radu Popa a intrat recent în Partidul Social Democrat, după o perioadă în care a activat ca independent în Parlamentul României. Acesta a fost numit consilier pe probleme politice al preşedintelui PSD, Victor Ponta. Radu Popa a câştigat mandatul de reprezentare al târgoviştenilor din partea Partidului Poporului Dan Diaconescu. După ce Biroul Politic Judeţean al PSD a votat împotriva primirii lui
Radu Popa în organizaţia Dâmboviţa, au apărut în spaţiul public
dâmboviţean mai multe întrebări şi tot atâtea necunoscute. Deputatul Popa nu pierde nici o ocazie pentru a-l ataca pe preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, care la rândul său reacţionează...
“Radu Popa poate pleca din Târgovişte pentru că nu-i târgoviştean.
În al doilea rând eu nu-i dau răspunsuri lui Radu Popa pentru că nu îmi pierd vremea.
În al treilea rând, şi primul-ministru şi eu îl ştim pe Radu Popa, ştim ce spunea şi acum un an, ştim ce spunea şi acum vreo trei luni, îmi aduc aminte şi cum mergea cu sacul de bani cu Dan Diaconescu prin faţa televizoarelor.
Să nu credeţi că primul-ministru nu ştie cine este Radu Popa. M-a sfătuit primul-ministru să-l las pe fiecare să comenteze cât vrea el. O să-l informez însă despre ce comentează şi câte aberaţii spune în presa locală. În orice caz, dacă vreţi o opinie din sondaj, aşa - ca încredere, cred că doar ăia care îl ştiu de pe la partid îl cunosc. Nu trece de 2%” - a declarat preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu