5 noiembrie 2013

PSD conduce detașat în preferințele dâmbovițenilor

   Potrivit ultimului sondaj de opinie, preferințele electoratului dâmbovițean desemnează PSD pe primul loc indiferent de tipul de alegeri. Astfel, persoanele intervievate cu ocazia acestui sondaj au răspuns într-un număr covârșitor, de 50%, pentru PSD, fie că este vorba de alegeri locale, parlamentare sau prezidențiale.
 
    La nici jumătate față de scorul obținut de social-democrați de află PDL, cu un scor de 23%, în timp ce PNL nu depășește 13% din preferințele elecoratului.

   La nivelul municipiului Târgovişte, PSD conduce detaşat. Preşedintele PSD Târgovişte, Cristian Stan, a subliniat, astăzi, 5 noiembrie, într-o conferinţă de presă, că principalele probleme ale dâmboviţenilor vizează locurile de muncă, infrastructura, canalizare şi apă şi câinii comunitari. Sondajul a vizat 1800 de subiecţi.
   Legat de procentele publicate în ultimele zile in presa locală, liderul social-democrat a declarat că sunt doar incercări de a manipula opinia publică: "Spre exemplu, nu voi ascunde faptul că, pe primul loc, se află actualul primar. Există avantajul pe care i-l asigură funcţia şi reconfirmarea în funcţia de primar de la alegerile locale din 2012, fiind de departe şi cea mai cunoscută personalitate. Restul informaţiilor care au apărut în presă sunt poezii.Nu s-au prezentat procente, nu ştiu de unde au avut aceste informaţii, probabil că cei care nu prea au stat prin sală au avut o revelaţie şi s-au gândit să dezinformeze pe toată lumea " - a precizat Stan, referindu-se la publicațiile care au înaintat cu mult înainte de a fi dezvăluite rezultatele oficiale ale recensământului, date false, de dragul ideii de senzațional... 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu